Istoric
Suntem responsabili față de clienții noștri, față de mediul în care muncim și în care locuim și față de comunitățile pe care le servim.
Mai 2021
Productia de tevi din polietilena pentru apa si gaz a fost intrerupta din 1 iunie 2021 in urma transferului liniei de business companiei TeraPlast SA.
2012
se deruleaza un program de investiţii în retehnologizare si in imbunatatirea imaginii societatii. Producţia depaseste 4.300 tone. Extindere piețe europene.
2010
în plină criză economică societatea isi restructureaza producţia orientându-se spre 4 mari pieţe respectiv export, ambalaje, materiale de constructii si infrastructura, industria mobilei. Se renunta definitiv la productia bunurilor de larg consum, iar productia se orienteaza, in mare parte, catre utilizatori finali.
2009
societatea resimte efectele crizei economice mondiale, producţia scade cu 20%.
2008
continua procesul investiţional dublându-se capacitatea de producţie a ţevilor din polietilena, societatea se certifica pe standardul 18001 OHSAS privind sănătatea muncii şi siguranţă ocupaţională.
2006
are loc cel mai amplu program de investiţii în retehnologizare cât şi in amenajări ale halelor de fabricaţie. Sursele de finantare au fost credite de investiţii şi majorare de capital social din partea acţionarului majoritar SIF Banat Crisana. Astfel SIF-ul ajunge sa detina 70,75% din acţiunile SC Somplast.
2002-2003
începe restructurarea firmei, a proceselor tehnologice şi se fac primele investiţii în retehnologizare incepandu-se cu producerea utilităţilor.
2001
SIF Banat Crisana devine acţionar majoritar în urma unei majorări de capital social, detine 50,939% din companie. Producţia atinge un minim istoric de 1.259 tone/an.
1999
se certifica de către Tuv Suddeutschland, sistemul de management al calităţii dupa standardul ISO 9001.
1998
se acreditează de către Renar, laboratorul de încercări fizico-mecanice.
1990
în baza HG nr. 1213 numele societăţii se schimba in SC Somplast SA Năsăud, în acel moment producţia realizata era de 22.786 tone/an. Societatea producea in special folii din polietilena si confectii din folii de polietilena, cat si bunuri de larg consum obtinute prin injectie si suflare.
1978
în baza decretului 332/12 august ia fiinţă Intreprinderea de Prelucrare Mase Plastice Năsăud.
Some Numbers
Lorem ipsum dolor sit amet, consec tetur adipis.
87
Satisfied
Clients
150
Projects
Completed
28
Accolades
Earned
56K+
Lines of
Code
Would you like to start a project with us?
Etiam erat lectus, finibus eget commodo quis, tincidunt eget leo. Nullam quis vulputate orci, ac accumsan quam. Morbi fringilla congue libero.
